Verigheta, doliu, cinism, inele (6 luni mai tarziu)
Astazi este, in sfarsit, ziua in care s imt nevoia sa vand verigheta. Dupa 9 ani de relatie, ramane un doliu. Doliu pentru toate dorintele si planurile neindeplinite. Pe masura ce ma linistesc tot mai mult in noua relatie si anxietatea de atasament dispare treptat, imi dau seama ca sunt completa. Nu mi-e dor de trecut, nu vreau sa ma intorc. Insa doliul ramane, pierderea e reala. Fostul meu sot nu a murit, insa este ca si cum ar fi murit, nu? Pentru mine, el nu mai exista. Cea mai importanta persoana din viata mea timp de 9 ani nu mai exista. Astept sa sara toti cei care ma iubesc pe mine, sa imi evidenteze toate defectele fostului si sa imi spuna ca nu am motive sa simt doliu. I dare you. Insa astazi ma simt impacata cu ideea de a taia aceasta legatura cu trecutul, numita verigheta. Nu doar impacata. Chiar dornica. Imi voi lua un inelus de aur. Pentru ca vreau si merit ceva dragut pentru mine si pentru ca, de cand sunt cu Andrei, ma transform treptat intr-o p...