Sweet dreams

  Aparent, sunt incapabila  sa activez Office-ul pe laptop. Credeam ca reusisem, dar se pare ca nu. Fucking frustrating that is.  Am un jurnal, pe care trebuie  sa il tin, pentru ca asa a zis terapeutul meu. Iar eu ascult de ea. Desi scriu in jurnal chestii care ma surprind chiar si pe mine insami si care ma lasa cu siroaie de lacrimi pe obrazi. Am o chestie / wannabe carte pe care am inceput-o la sfarsitul anului trecut, care incepea sa prinda contur destul de frumos, dar intre timp life happened. Asadar, cu pretextul ca nu imi merge Word-ul si motivul real ca incerc din rasputeri sa evit emotii reale , voi continua acest blog. Astazi am facut 5 km in 45 de minute. Trebuia sa ajung la medicul de familie pentru un bilet de trimitere. Intru in cabinet, doar asistenta prezenta. I mean. Doar  asistenta. Ma uit mirata in jur si ma intreb unde sunt acei 17 copii mucosi, 8 batrani diabetici, 3 femei gravide si 5 reprezentante farmaceutice. Extrem  de ciudat sa in...

 Astazi este, in sfarsit, ziua in care s imt nevoia sa vand verigheta. Dupa 9 ani de relatie, ramane un doliu. Doliu pentru toate dorintele si planurile neindeplinite.  Pe masura ce ma linistesc tot mai mult in noua relatie si anxietatea de atasament dispare treptat, imi dau seama ca sunt completa. Nu mi-e dor de trecut, nu vreau sa ma intorc. Insa doliul ramane, pierderea e reala. Fostul meu sot nu a murit, insa este ca si cum ar fi murit, nu? Pentru mine, el nu mai exista. Cea mai importanta persoana din viata mea timp de 9 ani nu mai exista.  Astept sa sara toti cei care ma iubesc pe mine, sa imi evidenteze toate defectele fostului si sa imi spuna ca nu am motive sa simt doliu. I dare you. Insa astazi ma simt impacata cu ideea de a taia aceasta legatura cu trecutul, numita verigheta. Nu doar impacata. Chiar dornica. Imi voi lua un inelus de aur. Pentru ca vreau si merit ceva dragut pentru mine si pentru ca, de cand sunt cu Andrei, ma transform treptat intr-o p...