Fetisul pentru psihopati, iubirea pentru scrisori si intrebarea cheie

 Joe este barbatul ideal.

Mi-as dori enorm sa fiu inchisa intr-o camera, cu o masina de scris / laptop.

Omg, ce romantica e ideea de masina de scris, imi incalzeste atat de mult inima, nu pot sa va explic in cuvinte. La fel de mult precum mi-as dori sa am oameni cu care sa trimit scrisori (scrise de mana, da). Foarte putine lucruri ma entuziasmeaza atat de mult. Dar pentru ca sunteti cu totii niste zombie ai erei tehnologice, nu am cu cine face lucrurile astea. Ma limitez in schimb la mici biletele / felicitari cu diverse ocazii. Fara prea mult text, pentru ca nici nu va place sa cititi. Paganilor!

Mi-as dori enorm sa fiu inchisa intr-o camera, cu o masina de scris / laptop, inconjurata de marile opere ale literaturii. Bonus: nu trebuie sa merg la munca, nu trebuie sa planific mese / gatesc.

Extra-bonus: fara telefon. Mi-as dori sa am puterea sa imi inchid telefonul pentru vreo 2-3 zile. Cel mai probabil o voi face, atunci cand ma va lovi inspiratia de a scrie texte mai elevate.

Dezavantaj: galeata de facut pipi in ea. Si, daca femeia aia a fost inchisa acolo mai multe zile, cu siguranta nu a facut doar pipi in ea.

Extra-dezavantaj: posibilitatea reala ca iubitul tau, care iti ofera conditii reale de a fi creativa, sa te omoare cu sange rece daca te decizi sa nu il accepti cu bune si cu rele. Relele insemnand ca a omorat si el vreo 2-3 oameni. Din dragoste.

Asta e, nu poti avea totul in viata, pros and cons.

Totusi – intrebarea reala nu este daca ai fi dispus sa mori pentru cineva.

Cred ca suntem cu totii capabili de sacrificii majore, in anumite situatii-limita cu care extrem de putini oameni ne vom confrunta in viata. Din fericire (sau nu), viata nu este ca in carti sau filme. Viata este destul de plictisitoare – oricat mi-as dori eu ca iubitul meu sa fie nevoit sa ma salveze de un dragon mare si rau, aparent nu exista dragoni mari si rai. Nici macar mici si buni. Si daca ar exista, as insista sa ma lase sa incerc sa il dresez mai intai. Am mare nevoie de un dragon.

Asadar, intrebarea reala este – Ai fi dispus sa traiesti pentru cineva?

Si aici nu ma refer la sensul dramatico-victorian-siropos-bolnavicios in care iti construiesti intreaga existenta in jurul unei persoane. Ma refer la ceva cu totul diferit.

Ai fi dispus sa devii cea mai buna versiune a ta pentru tine insuti si, implicit, pentru cei dragi?

Ai fi dispus sa incepi sa traiesti cu adevarat pentru tine insuti si, implicit, pentru cei ce te iubesc?

Cine ma iubeste ma accepta asa cum sunt – da, este adevarat. Insa trebuie sa intelegem ce inseamna cu adevarat chestia asta si sa renuntam sa o folosim ca si scuza pentru a nu incerca sa devenim mai buni.

Avem o datorie - fata de noi insine si fata de oamenii cu care traim - sa fim cea mai buna versiune a noastra in permanenta.

Hai sa ne imaginam o prima intalnire.

Fizic, esti superba. Ai o rochie neagra cu buline, cu umerii goi, aproape potrivita pentru mers la biserica. Este lunga, insa are un slit destul de obraznic, care lasa loc la mii de scenarii. Machiajul este subtil si dragut, parul proaspat spalat. Mirosi a sampon si balsam si parfum si tutun.

Gesturile involuntare contribuie la imaginea de tocilara sexy. Tii strans la piept o carte si esti incapabila sa mentii contactul vizual mai mult de 2 secunde. Iti reasezi prea des ochelarii pe ochi in timp ce faci eforturi masive sa iti tii unghiile departe de gura.

Comportamental, esti fix domnisoara pe care a crescut-o mama ta: educata, timida, nu vorbesti mult, nu pui intrebari. Ai vrea sa pui un miliard de intrebari, insa toate se blocheaza inainte sa fie rostite. Reusesti cu succes dar si cu mare dificultate sa nu iti rozi unghiile. 

Singurul defect - stomacul este zgomotos. Toate emotiile sunt blocate in stomac si dau o petrecere si nu prea poti face mare lucru. Ti-e si foarte foame ca nu ai mancat nimic toata ziua. Daca mancai, vomitai. De la emotii.

Uite intrebarea de un milion - nu putem sa fim in fiecare zi cum suntem la o prima intalnire?

De ce trebuie sa ne schimbam? Desigur, unele chestii nu sunt sustenabile. Nu iti poti petrece zilele murind de foame si nici nu poti sa nu pui intrebari. La un moment dat, trebuie sa te schimbi si in pijamale ponosite si sa te demachiezi. Intr-un fel sau altul, unghiile isi gasesc calea in gura ta. Dumnezeu mi-e martor ca rod 2 unghii dupa fiecare paragraf pe care il scriu.

Insa, de ce ajungem in timp sa ne comportam urat? De ce ne oprim din a incerca sa fim buni unii cu altii? Este chiar o limita atat de fina intre a fi confortabil cu cineva si a te opri pur si simplu din a incerca?

De ce depunem atat de multe eforturi sa facem pe cineva sa ne iubeasca, ca pe urma sa privim complet pasivi si oarecum nepasatori cum iubirea se transforma treptat in ura?

De ce ne pierdem curiozitatea fata de celalalt, pe masura ce castigam confort?

De ce iubirea se transforma in indiferenta?

De ce relatiile ajung intr-un punct in care da, poate ti-ai da viata pentru o persoana, insa esti complet incapabil sa traiesti pentru acea persoana? 

Sa mori e simplu - o secunda si toate usile se inchid. 

Sa traiesti necesita alegere in fiecare zi. Usi ce se deschid zilnic.

Unde sunt gloantele alea care zboara si in calea carora te-ai pune pentru persoana iubita?