Weekend si cacaturi

Citatul weekendului: Necacarea mea duce la imbasinarea noastra.

Nu am sa va zic ce persoana draga a spus asta pentru ca nu vreau sa il / o fac de ras. Desi, consider ca suntem cu totii suficient de maturi incat sa recunoastem ca ne confruntam deseori cu probleme precum balonarea, constiparea sau diareea. 

Recent, chiar am ajuns intr-un punct critic al relatiei: i-am recunoscut iubitului meu ca si eu fac treaba mare. Totusi, nu pare ca m-a crezut: s-a uitat la mine incredul, cu ochii mari si parca tot astepta sa incep sa rad. Oricum, estimez ca mai am cateva saptamani de balonare pana cand voi putea face treaba asta linistita cu el prin casa. You do all crazy sexual shit with a person, but you know you're 100 % comfortable when you can actually take a shit with that person somewhere in your proximity.

Suntem femeile nebune - da sau nu? Suntem toate la fel de nebune sau sunt eu speciala? Mama zice ca sunt papusica ei speciala, asa ca o voi crede pe ea. Totusi, tocmai am facut putin research pe reddit, aparent suntem multe nebune. 15 din 128 de femei au raspuns la intrebarea How long does it take y'all to get comfortable with pooping at a partner's house? cu Never. Pooping secretly until I die. So, maybe I'm not the craziest one. Reddit always gives me hope for a brighter future. Wait. Erase that. Lighter future.

Dar citatul weekendului ramane. Desigur, cel / care care a spus asta se referea la sensul literal. Sa spunem ca au fost 3 ore de condus chinuitoare. Insa, pentru ca sunt o wannabe scriitoare si pentru ca nu prea aveam mare lucru de facut decat sa conduc si sa ma sufoc, m-am gandit la metafora.

Metafora: Necacarea mea din ultimii ani a dus la imbasinarea multor persoane. Am fost amortita, lenesa, trista, nemotivata, tacuta, inchisa. 

Imi place singuratatea, ziceam. Insa nu, nu imi place singuratatea. Sunt foarte introvertita si imi vine sa dau cate un pumn la vreo 5 doamne dupa jumatate de ora de interactiune sociala, pe urma sa ma mut intr-o pestera timp de 3 ani pentru a ma reincarca. Insa, nu m-as muta singura in pestera aia. Si as mai iesi din cand in cand sa vizitez cateva persoane.

Nu imi plac oamenii, ziceam. Insa, imi plac oamenii. Sunt inconjurata zilnic de oameni frumosi, destepti, defecti, placuti, amuzanti, care au atatea lucruri minunate de spus. Am oameni in jurul meu de la care am in permanenta lucruri de invatat. Cei din familie mereu spun ca eu sunt cea mai desteapta persoana pe care ei o cunosc. Insa, eu cunosc atatia oameni care ma fac sa ma simt nedesteapta. Iar asta este, pur si simplu, minunat.

Am fost inchisa, am tinut multe lucruri in mine si atunci cand cacatul a explodat, multi oameni au avut de suferit. Iar pentru asta, imi cer iertare. Imi cer iertare oamenilor care ma iubesc si au plans din cauza mea. Imi cer iertare pentru grijile pe care si le-au facut, pentru noptile nedormite, pentru lacrimile varsate. 

Imi cer iertare ca tin lucruri in mine. Probabil, simt ca nimeni nu m-ar iubi daca ar afla cu adevarat ce se ascunde in adancul meu.

Adevarul este ca in majoritatea timpului imi doresc sa ma ascund sub o piatra si sa nu ma observe nimeni. 

Adevarul este ca intr-un fel sau altul mereu i-am ranit pe cei care ma iubesc. 

Erase the self-pity.

Chestia asta trebuie sa inceteze. Sincer, am fost ferm convinsa in ultimii ani ca niciun alt barbat nu ma putea iubi: cu SM, PCOS, introvertita, cu un miliard de fobii, massive overthinker, putin depresiva, foarte anxioasa, intotdeauna constipata, fumatoare, very little knowledge for the high iq I've got, inteligenta emotionala fascinant de scazuta, simt practic spre zero, visatoare, teama uriasa de a esua, iubesc sa citesc insa nimic util, professional nail biter. 

Fun fact: nu imi amintesc exact momentul in care mama s-a oprit din a ma ameninta ca ma va bate barbatul ca imi rod unghiile intruna, insa nu cred ca au trecut decat 2-3 ani de atunci. Probabil si-a dat seama ca nu are cu cine si a hotarat sa schimbe tactica si se roaga in fiecare seara sa nu ma bata barbatul ca imi rod unghiile. Rugaciunile mamei m-au salvat de multa violenta domestica.

Si imi dau seama ca niciodata nu a fost vorba despre faptul daca ar putea sau nu sa ma iubeasca vreun alt barbat. Mereu a fost vorba despre faptul daca ma pot sau nu iubi eu pe mine insami.

Extremely harsh on myself.

Trebuie sa ma judec mai putin si sa nu mai fiu asa dura cu mine. Trebuie sa invat, intr-un fel sau altul, sa eliberez dorelul adanc inradacinat in creierul meu. 

Damn it, anul este 2025, am 34 de ani si nici macar Dorel nu mai este dur cu mine. 

Ce te opreste, Georgiana? Ce te opreste din a-ti accepta cacaturile, a-ti imbratisa capacitatea aproape infinita de a le schimba si a ajunge sa te iubesti cu adevarat?