Poti fi tu insuti?

 Pe grupul de WhatsApp al familiei eu scriu prima mereu. In fiecare dimineata. 

Sunt un om al rutinei, dar cred ca majoritatea suntem. Avem nevoie de rutina si avem nevoie sa ne creem sisteme clare pentru a fi functionali. Ma trezesc la 6.10. Ii pun Aryei sa manance, o alint un pic. Cat fierbe apa pentru cafea, ma spal pe ochi si pe dinti. Beau cafea. Fumez. Scriu familiei.

Azi am rupt rutina. M-a sunat matusa-mea disperata pe la 8. Nu ma intereseaza ce faci, cum faci, dar pui mana si scrii dimineata pe grupul familiei. Nu poti, pur si simplu, sa renunti din a face un lucru pe care l-ai facut zilnic de ani de zile si sa te astepti sa nu murim de grija.

Imi dau seama ca a iesi din rutina este un lucru periculos. Nu pentru ca baga matusile in atacuri de cord si de panica. Ci pentru ca la fel ca fericirea, si sanatatea mintala consta fix in lucrurile marunte.

Pare ilogic, pentru ca in majoritatea cazurilor orice dezvoltare necesita iesirea din rutina si ruperea tiparelor.

Dar aici nu vorbim de progres. Aici vorbim chiar de regres. Cand vine vorba de perioade dificile din viata, cea mai mare greseala pe care cu totii o facem este faptul ca nu ne mai urmam rutina. Micile obiceiuri zilnice.

Pentru ca aceste mici obiceiuri – bautul cafelei in liniste in timp ce scrollezi chestii fara sens, spalatul pe dinti in mod obsesiv timp de 15 minute, mesajele de buna dimineata catre cei dragi – au rolul de a ne tine ancorati in realitate. Asta este realitatea mea, acum: sunt aici, in casa mea, beau cafeaua, scriu celor dragi, ma pregatesc sa merg la munca.

Cand lucrurile merg rau, rutina are obiceiul sa vina sa iti reaminteasca intr-un mod extrem de subtil, fara ca macar sa realizezi in mod constient, ca exista lucruri bune in viata ta si ai parte de ele zilnic: exista cafea, acest drog minunat complet legal, iti permiti sa ti-o cumperi, desi s-a scumpit foarte mult, ba chiar in ultima vreme nici macar nu te mai intereseaza cu cat s-a scumpit cafeaua.

Ai o casa si un loc de munca. Ambele sunt caldute, desi nu poti da termostatul la 25 de grade nicaieri, pentru ca vor zice unii ca esti nebuna.

Ai persoane dragi carora sa le scrii dimineata. Ai persoane dragi care se ingrijoreaza atunci cand nu le scrii dimineata.

Si, totusi, atunci cand ceva rau se intampla, primul reflex este sa renunti la toate astea. Nu e necesar sa imi beau cafeaua in liniste acasa.

Trebuie sa ma spal 15 minute pe dinti chiar in fiecare zi? Poate azi ajunge doar 2 minute?

Trebuie sa le scriu eu prima mereu? Sa mai scrie si ei.

Trebuie sa scriu? Primul lucru pe care il fac atunci cand lucrurile merg rau – nu mai scriu. Iar chestia asta, aparent inofensiva, ma distruge incet si sigur.

Trebuie sa scriu. Este lucrul dupa care sufletul meu tanjeste. Printre altele, desigur. Sunt un om ca orice altii: sufletul meu tanjeste dupa intimitate cu partenerul si momente de calitate cu cei pe care ii iubesc.

Totodata, tanjesc dupa scris. Este lucrul care ma calmeaza. Cand scriu, sunt eu insami.

Te provoc. Fa un pauza, fa un mic exercitiu. Observa ce rare sunt momentele in care poti fi tu insuti.

Cand poti fi tu insuti?

Cu cine poti fi tu insusi?

In realitate, nu cred ca pot fi eu insami cu nimeni. Desigur, in viata te deschizi in fata unor oameni si le arati cele mai ascunse aspecte ale tale. The good, the bad and the ugly. Acei oameni te cunosc mai mult decat majoritatea.

Te deschizi in special fata de partener, pentru ca, din un miliard de motive, asa functioneaza viata. Suntem construiti pentru a trai in doi. Si pe langa rutina zilnica, planuri practice de viitor, distractii marunte, o relatie de iubire are, rareori, momente intime care transcend logica. Exista momente rare in care vezi cu adevarat. Si esti vazut cu adevarat. Si lucrul aceste este in egala masura minunat si infricosator.

Si desi doar in doi poti atinge acel nivel de intimitate, cel mai mult te va iubi in viata asta mama ta. Cel putin, daca ai avut norocul de a avea o mama normala. Eu stiu ca nimeni nu ma poate iubi mai mult ca mama. Nimeni nu ar fi in stare sa faca pentru mine mai multe decat face mama. Nimeni altcineva nu si-ar da viata pentru mine. Si, poate cel mai important, mangaierea nimanui altcuiva nu imi ofera mai multa alinare.

Iar frate-miu este sufletul meu pereche. Cred ca poti avea mai multe suflete pereche in viata asta. Iar eu cu frate-miu avem acelasi suflet. Suntem complet diferiti si totusi ne intelegem fara cuvinte.

Si mai sunt si alte persoane.

Totusi, intrebarea ramane. Oricat de norocos esti ca ai aceste persoane in viata ta si traiesti experiente cu ei - cu cine poti fi tu insuti?

Mai important - atunci cand luminile se sting, usa se inchide, dai jos machiajul si zambetul fals si ramai singur - poti fi tu insusi?