Gigel the 1st: Plapuma si tipete de mii de euro

 Universul imi tot trimite semne ca este timpul, insa eu ma descurc intr-un mod formidabil sa ignor semnele trimise de Univers – No, thank you, Universe, I’ll deal with my shit by creating more shit.

Tura asta este posibil, totusi, sa ma aliniez cu dorintele Universului, pentru ca aceste mici semnale pe care le-am primit in ultimele zile au facut sa imi doresc sa fac asta.

Alaltaieri: Discutia cu Alex. Incercand sa ma ajute sa trec peste suferinta prezenta, in felul lui amuzant si masculin, Alex a facut urmatoarele: mi-a aratat video pe unde se plimba el in America Latina si sunt 30 de grade si toata lumea umbla fara griji in chiloti (a fost in Argentia, Columbia, Mexic, Uruguay si acum cred ca e in Paraguay), a injurat in spaniola intr-un limbaj foarte bogat un cersetor (da, e posibil ca saracu' om sa se sinucida din cauza lui Alex), s-a abtinut din a rade foart mult de alegerile mele catastrofale in dragoste, s-a abtinut din a rade prea mult de faptul ca sunt saraca. A insistat ca toate problemele mele s-ar rezolva daca nu as mai fi saraca. Si daca as lasa barbatii in pace. Zilele acestea, tind sa fiu de acord. 

Iar, in loc sa rada despre fostul meu sot sau despre Prajiturel, Alex a ales sa fie gentil si sa se duca 10 ani in trecut: a ras de Gigel. Si de gurita lui mica.

Ieri: a fost ziua lui Gigel. Nu tin legatura - de fapt, vara asta am incercat din rasputeri si eu si Alex sa il gasim pe social media si absolut nada. Tipul e o fantoma. Sau mort. Insa, eu ma pricep foarte bine la a tine minte zile de nastere si zile semnificative. Inca stiu ziua de nastere a tuturor colegilor din scoala generala. Asadar, ma scuzati daca faptul ca tin minte ziua de nastere a barbatului cu care am locuit aproape 4 ani ma face obsedata.

Ieri: Andrei zice ca nu poate sa ridice tonul la mine, ca am traume legate de tipat. True. Traumele mele legate de tipat vin, in mare parte, de la Dorel. In mica parte, vin de la Gigel. 

Au trecut 10 ani si este timpul. Daca pana si un dubios cu care am iesit 2 ore si-a gasit locul intr-o postare in blog, cred ca este doar cinstit sa isi gaseasca si cel cu care am avut a 2-a cea mai lunga relatie din viata mea.

Anul era 2011, aveam 20 de ani cand l-am intalnit pe Gigel. El era in Copenhaga, eu la Bucuresti si da, pentru el m-am mutat in Danemarca. In marea schema a lucrurilor, am fost absolut retardata in dragoste si asta e o chestie pe care trebuie sa o rezolv cu prioritate. 

Nu regret ca am stat 5 ani in Copenhaga. Nu regret deloc. Am trait acolo experiente minunate, am vazut locuri superbe si am legat prietenii geniale. In plus, mama se poate lauda in sat ca fata ei a terminat facultatea in Copenhaga. 

In retrospectiva, Gigel nu era barbatul cu care sa stai 4 ani. Probabil 4 luni erau suficiente. Dar eram mica si proasta - aveam 20 de ani. Aveam 25 de ani cand l-am cunoscut pe Gigel 2 - tot mica si proasta. Acum am 34 de ani. Poate ca - nu mai sunt mica si proasta. Poate ca - citez - nu imi mai permit sa gresesc emotional.

*Note: nu ma convinge porecla Gigel. In mare parte, pentru ca nici nu ascunde nimic, este evident cum il chema pe tip. Dar nu am nimic altceva in minte. Poate doar daca ii zicem Gigel Gurita-Mica.

Care e faza cu gurita mica, intrebati? Fiti atenti - una dintre principalele frustrari ale lui Gigel era faptul ca avea gurita mica. Lucru pe care absolut nimeni nu il observa, dar el suferea masiv din cauza asta. Iar eu si cu Alex eram - desigur, ati ghicit - mu*** rau si radeam nonstop de gurita mica a lui Gigel.

Fun fact: Alex a pierdut 2 prieteni pentru mine. Cand m-am despartit de Gigel, a zis: In gatu' ma-tii, Georgiana, acum trebuie sa renunt la prietenia cu Gigel.

Iar intre Gigel 1 (aka Gurita-Mica) si Gigel 2 (aka Fostul Sot) a fost, desigur, Prajiturel. Chestie care imi strica strike-ul de 3 Gigei in a row. Such sadness.

Alex mi-a facut cunostinta cu Prajiturel. Alex care chiar si acu' 2 zile mi-a repetat: Georgiana, imi amintesc ca ti-am zis clar nu te apuca sa il fu** pe Prajiturel, ca e baiat bun si destept si capabil, dar e prea prajit si cel mai probabil o sa isi rateze tot potentialul in viata si tu o sa suferi ca proasta cateva luni. 

Dupa ce m-am despartit de Prajiturel, Alex m-a sunat: In gatu' ma-tii, Georgiana, acum trebuie sa renunt la prietenia cu Prajiturel. Trebuie sa te opresti din a-mi f*** prietenii, ca raman fara.

Si asa stiu ca Alex imi este prieten adevarat. A renuntat la 2 prieteni pentru prietenia cu mine. Bine, eu sunt si o persoana decenta. Si i-am respectat dorinta si nu m-am mai apropiat de prietenii lui.

Revenind la Gigel 1, au fost si momente frumoase. Multe. Problema cu Gigel era...furia. Furie provenita din motive super intime, pe care nu o sa le scriu niciodata pe blog, pentru ca da, chiar sunt o fata finuta.

Gigel era furios si tipa mereu si dadea cu pumnii in pereti. Atunci cand tipi la mine, ma fac mica si imi vine sa dispar. Nici nu e necesar sa tipi. Orice ridicare de ton are efectul asta. Cand tipi la mine, nu mai sunt langa tine. 100% sunt din nou in dormitorul mic in care am copilarit si am plapuma pusa pe cap intr-o incercare disperata de a nu-i auzi.

Din punctul acesta de vedere, relatia cu Gigel a fost un chin. Nu a fost o relatie in care m-am simtit in siguranta. Si poate ca asta a fost unul dintre motivele pentru care am stat 9 ani cu Gigel 2. Gigel 2 era incapabil sa se enerveze sau se ridice tonul. Again, nu intru in detalii, sunt prea finuta pentru asta, insa credeti-ma pe cuvant: era incapabil sa isi exprime nervii, avea control 100% asupra nervilor / starilor emotionale.

Fun fact: asta a fost primul lucru pe care matusa-mea mi l-a zis atunci cand am intrat in actuala relatie. A zis: Dupa 9 ani, cu siguranta ai uitat cum sunt ceilalti barbati, asa ca iti spun eu. Barbatii, la fel ca si noi, femeile, se enerveaza. O sa se mai enerveze, o sa mai ridice tonul, o sa va mai certati, asa functioneaza oamenii si relatiile. Incearca sa iti ajustezi asteptarile ca sa nu iti iei soc. Ce ai avut pana acum - incapacitatea barbatului de a se enerva pe tine - nu o sa mai ai niciodata. 

Gigel 1 tipa rau, ceea ce a facut ca jumatate dintre cei 4 ani de relatie sa mi-i petrec sub plapuma. 

Dupa 2 ani de relatie m-a cerut in casatorie. Macar cererea a fost draguta. S-a intamplat in Tivoli, pe o banca, langa un lac, cu lebede in fata si fara oameni in jur. Doamne, cat urasc ideea de cerere in casatorie cu oameni in jur, de ce, de ce, de ce, daca stii cat sunt de introvertita si imi displac oamenii straini, de ce de ce de ce de de ce m-ai supune la asa ceva?

Nu stiu exact de ce m-a cerut in casatorie. El nu credea in ideea de casatorie. Si nici eu - aveam, totusi, 22 de ani la momentul acela. Intre timp am inceput sa cred un pic - din motive extrem de intime. Probabil cel mai gresit si amuzant lucru e sa crezi ca casatoria aduce siguranta. Casatoria nu aduce siguranta, nu schimba cu nimic lucrurile, din punct de vedere practic. Daca nu vrea sa se mai intoarca la tine diseara, nu se mai intoarce - fie ca exista un act, fie ca nu exista. Iar daca te bazezi pe comoditatea lui si spui ca da, se duce la ea, dar vine acasa, ca exista actul. Daca nu exista actul, nu mai venea acasa, atunci sufletul imi plange pentru tine. Ai nevoie de multi ani de terapie. Get better, sister.

I should know better. In final, actul nu a insemnat nimic. Doar am regretat ca l-am semnat si a trebuit sa fac ceva drumuri pentru a desface actul si pentru a-mi schimba actele de identitate.

Gigel m-a cerut in casatorie. Grand gesture, cu un inel foarte scump, pe care imi era frica sa il port. Eu si lucram in bucatarie, ceea ce insemna ca trebuia sa foiesc inelele mereu - sa le dau jos inainte sa intru in tura de munca si sa le las in vestiar. Yeah - no. Nu am purtat inelul ala. Riscul de a pierde cateva mii de euro era prea mare si nu am inteles de ce a fost pusa presiunea asta pe mine. O chestie foarte draguta se putea obtine si cu sute de euro, dar hey, banuiesc ca a fost cate un euro pentru fiecare tipat?

A, da. Mi-a cerut inelul inapoi cand ne-am despartit. Such sadness. Mi-am propus si am reusit sa nu folosesc emoticoane sau LOL-uri in postarile din blog, insa acum e momentul potrivit pentru o mica exceptie - LOL.

Despartirea de Gigel a fost extrem de dureroasa. Luni de zile m-a jignit si m-a hartuit pe oriunde avea ocazia si in feluri foarte grave. Adaugam aici si un strop de ilegalitate si combinatia e perfecta. Da, in anul dupa ce m-am despartit de Gigel nu m-am simtit in siguranta deloc. Eram si singura in Danemarca - singurul barbat pe care ma puteam baza era Alex. Iar eu cu Alex nici nu locuiam aproape unul de altul, nici nu aveam activitati comune, exceptand cate o cafea saptamanal sau mancat ca porcii inghetata cu refill nelimitat de la Ikea.

Asadar, m-am saturat sa stau sub plapuma. Mi-am petrecut mult prea multi ani acolo si, desi este un loc caldut si confortabil, nu sunt fericita acolo. 

Iar ChatGPT, desi mi-a oferit un feedback pozitiv la aceasta postare, refuza sa imi faca o imagine. Mananca ceva cacat legat de self-harm. Mda, are cu un neuron mai mult decat toti fostii mei la un loc. Nu inseamna mare lucru, din pacate.