Sanitare, usi si teama de intimitate

Discutii la munca de dimineata:

C: Cele mai multe reclamatii sunt la Sanitare si Usi (pe asta o aud aproape zilnic).

Eu: Ok, imi pare rau ca furnizorii mei nu sunt cei mai atenti si ca persoanele care au activat produse cu multi ani inainte sa lucrez eu aici nu au fost asa de atente la furnizorii mei neatenti.

C: Pare ca ti-ai ales cu mare grija cuvintele prin care sa descrii furnizorii, plus fostii colegi.

Eu: ...

C: Si pe langa faptul ca o duci rau cu Sanitarele, in vara ti-ai mai ales si Usile.

Eu: Da, eu le-am ales. Ce sa zic, imi pare rau ca am ales usile in vara. Imi pare rau si pentru ca am SM, daca tot enumeram lucruri nasoale care mi s-au intamplat in viata si de care nu sunt vinovata.

C: Cand s-a impartit norocul, Georgiana era prea ocupata rezolvand reclamatii la Sanitare.

Eu: Da, apreciez empatia.

Trebuie sa imi cumpar laptop. 

Am ceva idei de scris: scot laptopul din geanta (ala de 7 tone cadou de la Gigel 1) si iese imediat muncitorul pe santier din mine: fucking unicorns shitting on rainbows, nu merge tastatura la asta, nu merge litera d, ce ma fac fara litera d? Life is sad without the d.

M: Ce bine ca nu am produse de optimizat pentru promotia lunii ianuarie.

Eu: Cum adica nu ai? Niciunul?

M: Niciunul.

Eu: Zero? Nada? Dar eu am peste 300...

M: E iarna, Georgiana, ce nebun construieste pe frigul asta?

Eu: Cunosc eu un om.

Ieri am avut o revelatie la terapie si vreau sa scriu despre asta. Am aflat ce imi declanseaza toate anxietatile in ultima vreme, iar faptul ca stiu ca trebuie sa imi cumpar un laptop nu ma ajuta deloc. Din contra. Faptul ca stiu ca trebuie sa imi cumpar laptop ma declanseaza si mai tare si nu e doar din cauza ca sunt atat de zgarcita cu propria persoana incat am probleme in a cheltui 50 de lei pentru placerea mea. Veti afla de ce mai jos.

La terapie, vorbim de cariere. Vorbesc de faptul ca si atunci cand sunt foarte ocupata si am un milion de lucruri de facut (lucru care se intampla aproape mereu), tot ce fac la job a devenit un automatism colosal incat tot am loc in creier sa ma gandesc la toate mizeriile. Spun ca mi-am dorit dintotdeauna sa devin scriitoare. E visul meu de mica. Probabil singurul vis pe care l-am avut vreodata. Si nu vreau sa scriu despre wc-uri toata viata. E o bucata de ceramica in care te ca**, nu necesita prea multe metafore. Daca esti bogat, ceramica se cheama portelan si vasul nu are margini si prin fund iti ies trandafiri, nu c****. In rest, pretty basic.

Vorbesc de faptul ca nu pot sa lucrez toata viata un job nesatisfacator. Timpul trece, leafa merge nu e de mine.

Si daca nu pot sa scriu, mi-ar placea sa pot face ceva semnificativ. Mi-ar placea sa ajut oamenii. Intre timp au inceput sa imi placa si banii - in principal pentru ca exista facturi de platit, mancare buna de gustat si locuri dragute de vizitat. Dar raman mereu idealista si visatoare - sunt un INFJ clasic. Caut conexiuni profunde si sens in orice. Sunt motivata de a ajuta oamenii. Sunt atat de idealista incat am momente in care spiritul practic si simtul realitatii ma parasesc complet.

Eu: In ultimii 9 ani nu am scris deloc, iti vine sa crezi? Si scrisul mereu mi-a dat sens. O colega mi-a spus recent ca nu se vede ca sunt introvertita. Banuiesc ca experientele - cum ar fi locuitul singura intr-o tara straina - te schimba. Dar cand eram mica, tot ce aveam era scrisul. Si petreceam mult timp in uscator vorbind cu bicicleta.

T.: Wow, Georgiana.

Eu: Da. Uitasem ca am blog. L-am gasit in luna iulie printr-o coincidenta - amintire de pe Facebook. Stii care era ultima mea postare de pe blog? Era scrisa acum 10 ani si se numea: Scrisoare pentru Georgiana de 34 de ani. L-am gasit cu cateva zile inainte sa fac 34 de ani.

T.: Wow. Este o coincidenta destul de mare.

Eu: Da. Si am reluat blogul cu o prima postare: Scrisoare pentru Georgiana de 24 de ani.

Mi-e frica sa repet istoria, de aceea toate anxietatile mele sunt declansate de noua relatie in care ma aflu. There, I said it.

Acum 10 ani, in vara lui 2015, m-am despartit de tipul cu care am avut prima mea relatie de lunga durata. Eram logoditi. La cateva saptamani, am inceput o relatie cu Prajiturel (care, repet, este Prajiturel pentru ca era prajit). Relatia a fost una dintre cele mai intense, pasionale si intime din viata mea si a murit subit cand, dupa 2 luni, Prajiturel a decis sa dispara cu totul.

De ce a a decis sa dispara cu totul? Nu vom sti niciodata. Motive nu am primit. Desi, da, am primit multe scuze. Probabil are legatura cu taticu' care a plecat sa cumpere tigari si nu s-a mai intors. Nu, nu e cliseu, nici metafora. In cazul lui, e realitatea.

A urmat un an in care am incercat sa resuscitam relatia de 2 ori, insa de fiecare data s-a terminat cu mine inchizandu-ma complet. Total shutdown, all systems closed. Lipsa de incredere era atat de profunda incat atunci cand ajungeam intr-un loc bun, intimitate reala, ma blocam. Si fugeam. Partea amuzanta e ca Prajiturel intelegea si nu se supara. Accepta si el raul facut si ii parea rau. De Anul Nou m-a asteptat vreo 5 ore in masina sa cobor de la o petrecere si nu m-am mai dus. Pur si simplu, m-am blocat si nu am putut sa ma misc in directia lui. In mai, dupa alte 2 luni minunate de relatie (no sarcasm here, chiar au fost minunate), i-am furat telefonul si nu am mai dat niciun semn. A aparut 3 zile mai tarziu la usa mea sa isi recupereze telefonul si a spus simplu: Georgiana, ai esuat ca partenera intr-un mod magistral.

Nu am facut chestiile astea din razbunare. Frica de abandon a fost atat de profund declansata incat atunci cand ajungeam in momentul ala de intimitate, imi revenea in minte toata suferinta. 

Privind retrospectiv, probabil aveam pretentii prea mari de la un baiat de 22 de ani care se prajea nonstop. Care intr-o zi s-a invartit 2 ore in jurul propriei masini pana s-a hotarat sa isi sune iubita sa vina sa il ajute sa isi gaseasca masina. Masina era fix acolo, partea grea a fost sa conving ametitul ca, atata timp cat nu e in stare sa isi vada masina in timp ce se uita la ea, nu e in stare nici sa conduca.

Alex inca spune uneori Tare mi-e ciuda pe Prajiturel, era un baiat asa destept si capabil, dar el a ales sa isi prajeasca creierii. Mda.

Prajiturel m-a mai deranjat cateva luni mai tarziu, cand l-am intalnit pe Gigel 2. Si acum vreo 2-3 ani mi-a scris ca I was the best and the one. I know, honey, but you were the absolute fucking worst, csf, ncsf. And about being the one, I know I am. I am fucking amazing, until you pull some wise shit, like ghosting me for 2 months and coming back like nothing fucking happened. Then, I simply become the fucking worst.

In anul ala, Gigel 1 a facut si ceva cancer la colon, chestie care mi-a declansat sentimentul de vina. Si pentru Gigel 1 fusesem the one, desi cu el era usor, el fiind virgin atunci cand "l-am luat". 

Lectie pentru toate fetele tinere: nu fiti nebune si nu va combinati cu virgini. Mai ales daca acestia au 20 ani+. Ceva e dubios acolo daca nu au gasit ei pe nimeni care sa ii f*** pana la varsta aia. Si nu, niciun barbat nu asteapta sa isi piarda inocenta cu marea dragoste. Truth be told, nicio femeie nu asteapta asta. Welcome to the 21st century.

Am considerat mereu ca relatia mea cu Prajiturel a fost o pedeapsa pentru ca am lasat un om caruia ii jurasem, intr-un fel sau altul, ca ii voi fi mereu alaturi. Si caruia i-am adus multa suferinta.

Fastforward in 2025, si ma gasesc intr-o situatia similara: am incheiat a 2 relatie de lunga durata din viata mea si am inceput o noua relatie intensa, pasionala si intima. Si atunci cand lucrurile devin foarte intime, imi vine sa ma inchid si sa o iau la fuga. Intimitatea imi declanseaza anxietati. Besides daddy issues, I have Prajiturel issues. 

Daca noua relatie este o pedeapsa pentru ca am lasat un om caruia ii jurasem ca ii voi fi mereu alaturi si caruia i-am adus multa suferinta?

Revenind la faza cu laptopul, in perioada aia imi cumparasem si un laptop. Un Asus Zenbook. Era mic si cute si tinea bateria multe ore. Nu stiu de ce, l-am vandut pe ala si am pastrat caramida de la Gigel 1. 

Probabil pentru ca intre timp uitasem ca trebuie sa scriu.

Iar acum trebuie sa imi cumpar un laptop mic si cute si care sa aiba baterie care sa tina multe ore. Vedeti de ce anxietatea mea ca istoria se repeta imi este profund declansata?

Si acum citesc carti si fac terapie, ca sa invat sa imi autoreglez sistemul nervos. Si atunci cand Andrei ma intreaba Ce ai patit, esti okay, esti putin ciudatica?, reusesc sa vad ca el nu a gresit cu nimic, ca sunt in siguranta si nu e cazul sa fug. Ma retrag un pic si spun E okay, sunt putin ciudatica uneori. Fumez o tigara, ma culc si imi autoreglez sistemul nervos.

Esti okay, Georgiana. Esti iubita. Esti in siguranta. Istoria nu se repeta.

Asadar, zic sa aruncam in wc toate cacaturile, sa tragem apa, sa inchidem niste usi si sa privim cu incredere spre viitor.

*Asta e o postare scrisa pe la jumatatea lui decembrie si publicata in penultima zi din ianuarie, daca ceva timeline da cu virgula - deal with it.

Cum a observat fostul meu sot, sunt vinovata de crima grava de a avea multe texte nepublicate (cam de vreo 3 ori mai multe decat ce public). Ca orice (wannabe) scriitor. Shocker, nu?