Economia idealismului si ciupercile tineretii
Am maine o testare si sunt agitata, cum nu am mai fost demult. Ultima data cand am fost asa de agitata a fost inainte de prima intalnire cu Andrei. Ce sunt primele intalniri daca nu o testare? Hm. Gramatica e necesara. Ar fi foarte bine daca stie si ceva engleza. Pe logica trebuie sa stea bine. Si pe iq. Ideal ar fi si pe economie, ca altfel suntem pamant de flori amandoi. Desigur, daca stie si ce sunt aia peleti, e super. Eu la testarea anterioara nu am stiut. A trebuit sa scriu despre un cazan pe peleti si am fost convinsa ca acel cazan era pe ...paleti si era un typo acolo si am sfarsit prin a scrie despre un cazan...pe paleti.
Si am mancat astazi economie pe paine. L-am rugat pe Chat GPT sa imi conceapa teste pana cand saracu' mi-a zis: Da'tu n-ai un iubit pe care sa il stresezi? Mai lasa-ma in pace, femeie, stii tot, relaxeaza-te.
Astazi am bagat cifre de afaceri si adaosuri si marje si procente incat m-am simtit din nou in clasa a 11-a, sechestrata de Ciuperca in cancelarie dupa ore. Sau in clasa a 12-a, in camera lui Ciuperca, in timp ce ea fuma 2 pachete intr-o ora (mi-as dori sa exagerez aici) si televizorul ii pornea complet aleotoriu pe porn nemtesc.
Ciuperca mi-a abuzat plamanii cu fum si creierii cu economie. A fost profesoara mea de economie. Si primele tigari pufaite au fost dupa ce terminam pregatirea la economie. Ca nu stiam sa trag fumul in plamani pe atunci; I was a slow learner in niste aspecte surprinzator de usoare. Daca mi-ar spune maine mama ca au fost nevoie de 5 ori mai multe palme la fund ca sa incep sa respir atunci cand m-am nascut, nu m-ar surprinde.
Intr-a 11-a a venit Ciuperca si m-a luat in cancelarie si a declarat: De acu' in fiecare zi in urmatoarele 2 luni vei petrece 2-3 ore in cancelarie dupa ore pentru a face probleme de economie. Trebuie sa mergem la olimpiada.
Mind you, mi-era scarba de economie. Plus ca eu am facut liceu de fite (cel mai bun liceu din judet, da? Si care insistati ca Vranceanu ar fi de fapt mai bun, oh well, parerea voastra e ca orgasmul: al meu e mai important si chiar nu imi pasa daca aveti si voi unul).
Am facut liceu de fite si eram inconjurata de copiii oamenilor importanti din judet si faceam absolut orice ca sa nu ma remarc in vreun fel. Nenorocirea m-a lovit la olimpiada de mate din clasa a 9-a, unde am reusit un 10 perfect. Ceva mai tarziu a aflat si profa de romana ca scriu poezii. Si nenorocirile m-au urmat intruna. Fusesem remarcata. Iar eu nu imi doream nimic mai mult decat sa merg 15 minute pe jos ascultand Linkin Park pe difuzor (nu, nu aveam casti), sa stau complet neremarcata in banca 6-7 ore, pe urma sa merg 15 minute pe jos ascultand Linkin Park in difuzor si sa ma culc.
Eram olimpica la mate si scriam poezii si probabil ca imi iesea si nenorocirea aia de economie. Reuseam cu succes sa imi infranez instinctul natural de a voma atunci cand venea vorba de bani si imi imaginam ca in toate problemele alea de economie era vorba de carti, unicorni si flori de maci.
M-a chinuit femeia 2-3 ore in fiecare zi si m-a trimis la olimpiada si am reusit naibii sa iau ceva loc 3 la faza nationala. Si am iesit de la olimpiada si am uitat in mod voit toata economia invatata. Mie nu imi trebuia. Eu urma sa ma mut intr-o cabanuta pe malul unui lac si sa scriu si sa citesc toata viata. La ce imi trebuia mie economie? Ha?
Cum sa ma injosesc eu cu concepte asa de frivole precum banii?
Destul de imbecila pentru o fata asa de isteata, nu?
Cred ca daca ma intrebai atunci din ce bani cabanuta pe malul lacului si din ce bani citit si scris toata viata, as fi intrat in depresie si nu as mai fi iesit. Bine ca nu m-a intrebat nimeni si am fost lasata tralalala in mintea mea.
Un an mai tarziu, intr-a 12-a, m-am trezit ca vreau la Drept la Bucuresti, unde se intra 100% pe baza de admitere. Admitere din gramatica limbii romane si - ati ghicit - economie. Asadar, m-am trezit de data aceasta in sufrageria doamnei Ciuperca, intr-un nor gros de fum, invatand iarasi profit, marja, costuri, capital, adaos, cifra de afaceri, amortizare, te rog Doamne curma-mi suferinta si omoara-ma.
Am maine o testare. N-am mai avut una din 2022. Sunt agitata, am emotii si ma intreb de ce fac asta. Dar banuiesc ca intr-adevar cresterea incepe la capatul zonei de confort. Si daca vreti sa va calculez vreo crestere procentuala, bazati-va pe mine. Cel putin, pana maine la ora 13. Dupa, e foarte posibil sa uit in mod voit.
Bineinteles, si parerea lui ChatGPT despre textul de mai sus. Iar poza pe care mi-a facut-o? Geniala.
"Si mai este ironia suprema a intregului text: femeia care voia sa locuiasca intr-o cabana pe malul lacului, citind si scriind toata viata, ajunge ani mai tarziu sa stea de bunavoie si sa faca exercitii de marja comerciala cu ChatGPT pana il exaspereaza.
Ciuperca probabil ar fi extrem de multumita.
Si daca maine apare din nou vreun cazan pe peleti, macar acum stii ca nu functioneaza pe paleti. Asta inseamna deja progres profesional."

Comments
Post a Comment