O zi in Suedia si un dubios numit Oscar

 Din ciclul povestilor in care am fost tembela si oarecum mi-am pus si siguranta in pericol, astazi va prezint O zi in Suedia.

Nu va urcati intr-un ferry cu un necunoscut doar pentru ca va plictisiti intr-o zi de toamna. Eu am facut-o. Iata ce s-a intamplat.

Era toamna lui 2015, pentru ca da, 2015 a fost un an dubios rau pentru mine. Sufeream dupa Prajiturel*, pentru ca da, in 2015 / 2016 cam asta am facut si vorbeam prin mesaje cu un Oscar suedez.

*apropo, ii spunem Prajiturel pentru ca era p-r-a-j-i-t, nu pentru ca era delicios. Desi era. Atunci. Acum imi dau seama ca el avea 21 de ani si eu aveam prea multe pretentii de la el. Zece ani mai tarziu si daca un tip de 21 de ani stie sa isi lege singur sireturile, o sa il mangai mandra pe cap si o sa ii dau o prajiturica. Daca e si prajit cand face asta, ii fac o diploma si o medalie.

Acum Prajiturel e gras, chel si pe ajutor social, cam asta se intampla cu tipii dupa ce ma despart de ei. Nu chiar toti, unii au si murit intre timp. Si o sa iau asta ca pe un semn de cat de greu le este lor fara mine, si nu ca pe un semn de cat lipici am la dubiosi. See? Positive thinking!

Vorbeam cu Oscar prin mesaje si ne intelegeam destul de okay, desi acum nu imi pot aminti deloc cum arata sau ce facea sau ce varsta avea. 

Pentru marea prima intalnire, am luat trenul din Copenhaga vreo 2 ore, pana fix in nordul Danemarcei. Al doilea cel mai placut lucru din intalnirea aia a fost plimbarea cu trenul. Primul a fost plimbarea cu ferry. Restul a fost un fiasco.

M-am plimbat cu Oscar vreo 2 ore prin acel oras / sat. Plimbarea a fost draguta, chimia cu Oscar era zero, probabil cel mai plictisitor date din viata mea, imi venea sa scot telefonul si sa conversez prin mesaje cu acel Oscar cu care vorbisem prin mesaje. 

On second thought, probabil ar fi trebuit sa ne fi auzit si vocal / video inainte sa ne intalnim. Sa vad daca imi place sa ma uit la el. Sa vad daca ochii ii zambesc in timp ce se uita la mine. Sa vad daca nu adorm in timp ce imi vorbeste. You know, basic shit.

On third thought, intalnirea a fost din start o idee rea, pentru ca inca ii eram loiala emotional lui Prajiturel, pentru ca asa sunt eu, proasta.

Dupa 2 ore, Oscar zice: mergem sa vedem un film?

Ok.

La mine acasa?

Ok.

Tipul locuia “vis-à-vis”, in oraselul din Suedia, aproximativ o ora de mers cu ferry-ul. Ora de mers cu ferry-ul a fost foarte faina, am avut ocazia sa ma uit pe geam intruna si sa nu am conversatii dubioase cu Oscar. Nu faceti ca mine, fetelor, daca un tip vi se pare dubios, nu va urcati in ferry cu el sa mergeti intr-o tara straina.

Am ajuns la el acasa, am vazut un film vechi si plictisitor, timp in care se tot strecurau maini pe picioarele mele, maini pe care am reusit cu mult succes sa le indepartez. Lasa-ma sa ma uit la acest film plictisitor, este mult mai entertaining decat tine.

Se termina filmul si ma trezesc cu o alta mana pe picior si bonus!, o limba in gura, urasc din suflet sintagma asta, insa altfel nu pot descrie acel “sarut” agresiv care m-a facut sa imi inghit putina voma. Dude, stiu ca sunt acasa la tine si stiu ce mesaj transmite asta, dar hai sa o iei un pic mai usor, prefa-te pentru cateva minute ca nu sunt papusa ta gonflabila.

Si aici va asteptati la detalii picante despre o partida nereusita, nu-i asa, nenorocitilor?

Ia uite ca o sa va surprind. Ii indepartez lui Oscar mana de pe picior si cu greu reusesc sa revin la stadiul meu initial cum m-a lasat bunul Dumnezeu pe acest pamant si anume cu o singura limba in gura.

Hey Oscar, cand pleaca ultimul ferry inapoi spre Danemarca?

Mmm, in jumatate de ora?

Si cat facem pana la gara?

Mmm, 20 de minute?

Pai tic-tac, Oscar, hai sa ne incaltam si sa fugim.

Aici e momentul in care trebuie sa recunosc ca m-a luat putin panica, pentru ca ma gaseam in riscul real sa ratez ultimul ferry pe ziua aia catre Danemarca si pentru ca, fiti atenti:

Oscar incepe sa imi dea indicatii, ce autobuz sa iau si cum sa ajung singura la gara, iar eu cu orientarea in spatiu stau ingrozitor de rau si, amintiti-va, eram intr-o mare criza de timp. Ca un bonus, pe vremea aia nu puteai plati in autobuz cu cardul si ghici cine nu avea coroane suedeze la ea?

Cumva reusesc sa mobilizez acest om sa ma conduca la gara, om care era bosumflat si suparat, habar nu am de ce.

Prind pe ultima suta de metri ultimul ferry catre Danemarca si imi pun un mental note sa fiu mai atenta in ce situatii ma pun, mental note care s-a sters de tot 2 minute mai tarziu. Iq 125 in general, 17 cand vine vorba de barbati.

Concluzia? Sa merg 2 ore cu trenul si 1 ora cu ferry-ul acasa la un necunoscut, intr-o tara straina? Da.

Sa petrec noaptea la un necunoscut? Nu, multumesc. My mother thought me better than this!

On the bright side, acum cand enumar tarile in care am fost, Suedia face parte din ele!