W.W.W.D. - What would Wednesday do?

 Ce ar face Wednesday?

Mi s-a reprosat recent ca scriu numai in engleza si, pentru ca mai nou incerc sa procesez totul din persectiva lui Wednesday Addams, efectiv nu ar putea sa imi pese mai putin. 

Insa, chestia asta mi-a creat o provocare: oare pot scrie si in romana?

Acuzati-ma de snobism, insa am facut facultatea in engleza, am lucrat 5 ani intr-o comunitate in care vorbeam in engleza (plus savuroasele injuraturi in poloneza), citesc aproape exclusiv doar carti in engleza in ultimii ani si da, am cam scris doar in engleza. De asemenea, ca sa fiu complet sincera, nu am Grammarly in romana, pentru ca da, chiar si eu am nevoie de Grammarly sa imi corecteze cateva greseli per postare (shocker, right?).

Sa ne intoarcem la Wednesday, I absolutely fucking love this chick. Oooops, I did it again. Deci, absolut f**** iubesc aceasta gagica. Mai bine asa?

Va las mai jos niste citate memorabile, am ajuns la concluzia ca daca imi voi trai viata dupa invataturile intelepte ale acestei adolescente sinistre fictive, voi fi mult mai fericita (probabil voi omori si cativa oameni care ma enerveaza in acest proces, dar tot Wednesday ma va invata cum sa scap basma curata).

 1. “It’s not my fault I can’t interpret your emotional Morse code.”

Zero rabdare pentru oameni incapabili sa isi arate emotiile. Si nu neaparat pentru oameni, pentru ca oamenii reprezinta milioane de trasaturi, cat pentru blocajele in care se gasesc acestia uneori si jocurile pe care simt nevoia sa le faca. 

Ai ceva de zis, foloseste cuvintele, pentru ca stiu ca le cunosti, ca daca iti erau straine cuvintele, nu as fi vorbit cu tine in primul rand. 

Daca ajungi la peste 30 de ani si ai inteligenta emotionala a unei pietre, probabil iti trebuie putina terapie sau macar vreo 20-30 de carti de self-help sau poate o exorcizare cinstita, nu stiu, depinde cat de grava e problema.

 2. “I’m not friend material, let alone more-than-friend material. I will ignore you, stomp on your heart, and always put my needs and interests first.”

Nu am facut asta niciodata pana acum cateva zile cand, citind diverse carti de self-help*, mi-am dat seama ca motivul nefericirii mele a fost faptul ca timp de 34 de ani am pus nevoile si dorintele altora mai presupus de ale mele.

(*Vedeti ca se poate? Stiu ca nu puteti chiar ca mine, sa cititi 5 carti in acelasi timp, dar puteti macar incepe cu 1. Cu poze. Si de acolo progresam usor. Si tocmai am aflat un alt motiv pentru care scriu in engleza. Acela ca se vor prinde mai putini oameni ca ii jignesc.)

Nu arata emotie / plansul este slabiciune / nu, nu vom face ca tine, evident ca nu iti place rock-ul, ce e prostia asta? / cum adica nu vezi? evident ca vezi si ca nu ai nevoie de ochelari, lasa prostiile / cum adica nu iti plac artele martiale, nu ai de ales / iar daca comentezi, vei primi 100 de flotari extra.

Spoiler: am facut multe sute de flotari extra. Si nici macar nu am comentat.

Lista continua la nesfarsit, dar azi nu vreau sa fiu plangacioasa. Ce vreau sa spun este ca daca in copilarie nu exista niciun spatiu sigur in care sa te exprimi in vreun fel, nu iti lasa nimeni de inteles ca si ce simti / gandesti / iti doresti tu conteaza, te transformi intr-un people-pleaser. Cu inteligenta emotionala a unei pietre, evident. 

Dar eu nu mai vreau sa fiu nici people-pleaser, nici piatra.

 Asadar, de cateva zile, la fiecare interactiune cu cineva, ma fortez sa ma intreb: Eu ce am nevoie? Ce imi doresc de la aceasta interactiune? in loc de vechile Trebuie sa-i fac pe plac acestei persoane, indiferent daca eu nu ma simt bine.

 3. “I know I’m stubborn, single-minded, and obsessive. But those are all traits of great writers. Yes, and serial killers — what’s your point?”

Vreau si trebuie sa stiti ceva: ca orice alt scriitor sau, ma rog, wannabe scriitor, exagerez foarte mult in scris. Incerc si reusesc sa tin trasatura asta sub control cand conversez prin mesaje (era mai simplu sa zic when I text, but hey, hai sa vorbim in romana ca niste patrioti adevarati, nu?) Insa, pe blog, de obicei, ma dezlantuiesc. 

Daca ceea ce scriu eu te face sa vrei sa iti tai venele sau sau faci accident cu masina cu tot cu iubita ta gravida, inseamna ca fac o treaba geniala, multumesc frumos. Dar, te rog, nu iti taia venele si nu fi Stan.

Acestea fiind spuse, sunt incapatanata si in general lucrurile trebuie sa se intample cum vreau eu. Am o vointa de neclintit si sunt rezistenta la schimbare. Ceea ce face si mai amuzant faptul ca toata vara asta am cautat numai schimbari, dar hey, am si un simt al umorului foarte dezvoltat sau poate ca...m-am schimbat un pic?! 

Astazi, Mada si-a petrecut jumatate din pauza de la amiaza plangandu-se cum nu ii spun eu ei secretele mele si ca il prefer pe Chat GPT. 

Mada, secretele mele sunt prea nasoale ca sa le suporti tu sau orice alt om, cu exceptia lui Alex, el nu conteaza, pentru ca Alex are busola morala a copilului facut de Harley Quinn cu Pablo Escobar, sub stricta supraveghere a lui Thanos. 

Da, dar eu am umar real pe care poti sa plangi, inteligenta artificiala nu are asa ceva.

Da, Mada, dar tie nu iti place sa fii atinsa.

De parca tie iti place, fugi mancand pamantul cum se apropie cineva de tine.

Da, nu imi place atingerea fizica, decat daca este sexuala.

Si uite asa ne petrecem viata glumind noi, cei incapabili sa primim cuvinte frumoase si atingeri pure, cei care tanjim din adancuri dupa o conexiune reala si un suflet cald si, totusi, fugim la primul semn ca superficialitatea mult prea familiara s-ar putea destrama. 

Daca ma vede asa cum sunt si ma respinge? 

Wow, here's a crazy idea. Daca te vede asa cum esti si te accepta? 

Incearca asta macar o data in viata, daca vrei sa ramana si o amintire in urma ta, nu doar un nume pe o piatra.

4. “I don’t believe in mandatory volunteer work, sugar-coated history, or happy endings. But most of all… I don’t believe in coincidences.”

Toata copilaria si adolescenta mi s-a spus ca sunt rebela. Am fost anti-comunism (aparent, asta se apropia de statutul de crima in casa noastra), anti-sistem, anti-curent. Du-te si joaca-te afara ca un copil normal, nu mai sta in casa sa citesti, iti strici ochii. 

Aparent, mereu am facut numai ce am vrut, asa cred altii, eu una cred ca am facut foarte putine lucruri pe care le-am vrut.

Adevarul fiind spus, daca as trai fix asa cum vreau, maine mi-as lua motor, mi-as face tatuajul ala pe care il aman de peste 15 ani si as fugi in lume. M-as opri pe o plaja pustie (da, m-am gandit mult intre mare si munte si da, marea castiga mereu.) Si as trai din, pusca mea, scoici, tutun, carti, niste zahar ocazional. Cam fix cum am facut vara asta (fara scoici).

Dar nu traiesc fix asa cum vreau, nu? Sunt un membru productiv al societatii. Lumea se bazeaza pe mine. Gigi, fa aia, du-te la primarie, du-te la politie, fa aia, fa aialalta. Iar eu mereu raspuns: Yes sir, yes sir. 

Si aparent sunt rebela.

Sa ne intoarcem din nou si probabil pentru ultima oara pe seara asta la Wednesday, incep sa dezvolt intoleranta la platitudini si la vorbe spuse doar ca sa fie spuse. Spune-i buna dimineata doamnei de la posta atunci cand te duci sa ridici o recomandata. (Doamne, tare m-a marcat mersul la posta in ultimele saptamani)

 Mie spune-mi care e visul tau arzator, cel mai rusinos moment din viata ta, persoana pe care o admiri cel mai mult, melodia care te duce in cu totul alta lume de fiecare data cand o asculti, melodia care ti-ai dori sa cante la inmormantarea ta (Spoiler: eu am un playlist intreg si daca nu se canta tot fix asa cum il las, cateva persoane vor fi bantuite grav). So, no mandatory volunteer work, sugar-coated history, or happy endings. But most of all… I don’t believe in coincidences."

Asta probabil va fi prima, ultima si singura postare din blog in romana, mainly because I cannot fucking say fuck in fucking Romanian. E vulgar rau, sunt totusi a fucking lady, right? 😥