Acte, lacate si traume transgenerationale

 La 2 zile dupa ce mi-am schimbat cartea de identitate, m-am dus frumos cu dosarelul* la Primaria Bacau pentru a solicita transferul masinii la Comanesti, in vederea eliberarii unui nou certificat de inmatriculare.

*Vina imi apartine, dosarelul nu avea sina. Si am si uitat cutia de bomboane acasa.

Stiam ca am termen o luna pentru a finaliza acest proces, asadar m-am dus increzatoare si vesela ca o panseluta.

In primul rand, doamna imi zice: Dar Touran-ul nu il mutati?

Doamna, Touran-ul e mort demult, nu a mai ramas nimic din el, decat dulcile amintiri in care faceam vruuumvruuum intr-o masina mult mai puternica decat a mea, in timp ce saraca masina tipa din rasputeri: STOP NOW, airbagfault, brakes not good, possible suicide unlocked, STOP NOW, YOU RETARDED FEMALE si zi-i lui tac-tu sa ma bage in service ca intr-una din zilele astea o sa intru intr-un capat de pod sa imi curm singura suferinta. [spoiler: that she did.]

Zic: Am depus actele de la dezmembrari in vara la dvs.

Dansa: Hmmm. Posibil sa se fi pierdut. Mergeti la politie si mai cereti o copie.

Stiti momentul cand va paraseste zen-ul treptat? Ei bine, eu nu il stiu, pe mine cand ma paraseste, ma paraseste brusc. Din panseluta devin Hitler. Nu exista nimic in mijloc. Pentru ca stiu ce am patit asta vara cand am fost la politie sa cer certificatul de dezmembrari / scos din uz / deces / cum naiba ii zice. A fost dureros si extraordinar de dubios.

In fine, trecem peste. Zice doamna: Ok, am inregistrat cererea, va dura o luna pana se face transferul. Pe urma mergeti la Comanesti, luati dovada transferului si va programati la politie pentru a face certificat de inmatriculare.

Zic: Okay, draga duamnaaaa, pare ca imi spuneti ca va dura aproape 2 luni tot procesul.

Cam asa.

Pai si eu am termen maxim o luna?

Da, posibil sa trebuiasca sa platiti o mica amenda.

S-o plateasca ma- ... Zen minus infinity level successfully achieved.

*

Camelia: Georgiana, nu uita sa te duci sa iti schimbi certificatul de nastere.

Nu uit, ce naiba, dar nu vreau. Port cu mandrie pe certificat numele primului lider comunist pana in ziua cand nu voi mai fi.

ING: nu numai ca mi-a permis actualizarea datelor din aplicatie, dar nici macar nu mi-a cerut poza dupa CEI. A zis: Pentru ca te iubim si te respectam si esti cea mai minunata femeie din lume, am cules noi toate datele de la Primarie. Awwwwww.

CEC: Nu numai ca mi-a dat eroare la pozat CEI-ul, insa m-au invitat respectuos la ei in birou, sa pierd fara sens o ora din viata.

Plangandu-ma de astea la birou, pe fundal canta Ultima noapte a lui Dan Balan, care sincer mie mi se pare melodia perfecta pe care sa inghiti un pumn de pastile.

Eu: Oare ce mai face domnu’ Balan? Uite, Nico, e perfect pentru tine, are 1.93 cm.

Nico: Da, e perfect. Dar oare e insurat?

Eu: Nu e problema daca e, il divortam noi.

Nico: Il divortam noi, dar vezi ca e complicat. Cu actele. Oricum, dupa ce povestesti tu, nu o sa imi schimb numele dupa ce ma marit.

Eu: Nici eu nu o sa imi mai schimb numele niciodata.

Nico: Cui ii convine, bine. Cui nu, nu.

Eu: Aleluia.

Schimbatul tuturor actelor care vine ca obligatie post-schimbare de nume este un proces mai greu decat configurarea lacatelor. Asta am facut azi. Si aproape m-a bagat in depresie.

*

Bianca: Ce faci, Georgiana?

Eu: Hmmm. Bine?

Bianca: Da, o sa ne intelegem foarte bine, daca pari asa suspicioasa de un simplu “Ce faci”.

Eu: Uite, tocmai am luat niste colete si domnu’ de la Sameday mi-a spus ca imi prieste divortul.

Bianca: De unde stie domnu’ de la Sameday ca ai divortat, Georgiana?

Eu: Pai, ma duc acolo ca o floricica si zic Georgiana Preda. Si el zice: Popescu? Moment in care m-a luat panica cum ca nu ar vrea sa imi dea coletele in valoare de o mie de lei si am inceput cu explicatiile: Stiti, am divortat recent, aparent nu am schimbat datele pe Notino. Si domnu’ a ras si a zis ca imi prieste divortul.

Bianca: Doamne, Georgiana, pe mine domnu’ de la Sameday nici nu ma baga in seama, nici nu se uita la mine.

Eu: Nici nu opreste masina, iti arunca coletele din mers, este?!

Mental note: actualizeaza-ti datele si pe Notino.

*

 Lasand glumele la o parte, azi am o stare rea din care aparent nu pot iesi. Si incerc din rasputeri sa aplic tot ce am citit in ultima vreme. Nu stiu ce e in neregula cu mine, lucrurile merg chiar bine. De ce ai tendinta de a sabota / autosabota, Georgiana? 

Nu stiu. 

De ce?

Nu mai fi o panseluta si nu mai plange din orice nimic, Georgiana, tare-ti place sa plangi nonstop, zice Alex mereu.

Adevarul e altul: nu pot sa plang. Mi-as dori sa plang, dar nu pot. Pentru ca, ghici ce: chiar am fost o plangacioasa in copilarie si mi s-a repetat de nenumaratoare ori chestia de mai sus. Totusi, probabil au fost folosite cuvinte mai urate decat panseluta.

Am ajuns astazi, la 34 de ani, incapabila sa plang. The first born daughter is the female version of her father, se zice si este posibil sa fie adevarat. Desi, eu am pornit intr-un razboi feroce de a rupe complet ciclul nesanatos al traumelor transgenerationale. Si sunt cu adevarat mandra de progresul pe care l-am facut si il fac zilnic.

Ce traume? Termin-o cu prostiile, Gigi. Well, guess what, daddy, primul pas in a rezolva o problema este intotdeauna constientizarea problemei respective. Atata timp cat traiesti in negare, nimic nu se poate schimba.

Dar, desigur, in ultimele cateva luni am constientizat si alte lucruri: nu sunt neajutorata. Sunt, de fapt, foarte puternica. Da, traumele transgenerationale exista. Nu, acestea nu pot scuza comportamentele mele nepotrivite din prezent. Not anymore, am 34 de ani. Este timpul sa imi asum responsabilitatea pentru ceea ce fac si ce zic. Si daca am ajuns la varsta asta si inca exista momente in care ranesc oamenii pe care ii iubesc si pe mine insami, nu e vina nimanui altcuiva.

Imi asum responsabilitatea si vina, insa incerc sa o fac cu iubire si compasiune fata de mine insami. Accept faptul ca sunt intr-un proces indelungat de invatare si schimbare.

Am probleme mari cu vina. Daca cei din jur considera ca cer prea multe de la ei, mi-as dori ca acestia sa fie in mintea mea doar pentru o secunda, sa vada cate cer de la mine insami.

Marti, terapeutul meu a oftat: De unde atata vina, Georgiana? Iti mai spune cineva ca tu esti de vina? Nu inteleg de unde atat de multa vina.

Nu. Partea amuzanta este ca nimeni nu m-a invinovatit pentru nimic. Din contra, toti mi-au oferit foarte multa intelegere si sustinere.

Atunci de unde vina asta?

Partea amuzanta si trista este: sunt fericita si stralucesc. Fucking vampire from Twilight sunt. Totusi, cu cat sunt mai fericita, cu atat sentimentul de vina e mai mare.

Fun fact - fericirea mea provoaca constiparea unora. Sambata am vorbit cu Alex la telefon vreo 2 ore, de la Bacau la Iasi. Timp in care domnu' Alexandru Florin Veres a facut treaba mare de 2 ori. Si mi-a povestit cu lux de amanunte. M-a busit rasul: Sa ma bata mama, Alexandru, cat de amuzant e ca fostu' era gelos pe tine si tu te caci cu mine in telefon mereu si imi dai detalii exacte despre consistenta, cantitate si miros. Si dupa aia imi povestesti despre cum muncesti tu ca disperatul tot anul ca sa poti sa te duci pe urma 3 luni in Mexic ca sa urineze mexicancele pe tine. La propriu.

Pai da, Georgiana, ai o voce care misca intestinele. Ceva din nefericirea ta ma misca profund.

Pai, Alex, eu nu prea mai sunt nefericita in ultima vreme.

Pai stiu, Georgiana, mai cearta-te si tu cu Gigel al tau, fii mai nefericita, ca am cam inceput sa ma constip de cand esti fericita.

Intrebare – merit sa fiu fericita? As vrea sa pot ajunge sa cred asta intr-o zi.

Am vazut azi pe Insta: Someone tell this woman she’s allowed to want love, sex, peace, and money at the same time.

I want all those things. But am I allowed to want them?

Alta problema - sindromul impostorului. Printre multele ganduri care joaca ping-pong in subconstientul meu mereu, este si asta: nu merit nimic din ce am si, mai devreme sau mai tarziu, cei ce ma iubesc isi vor da seama ca nu merit. Obiectiv, sunt capabila sa ma detasez si sa imi vad toate calitatile. Sa constientizez ca sunt foarte multe calitati. In interior, mi-e teama in permanenta ca nu sunt suficienta si ca sunt prea mult. Ambele in acelasi timp.

Asadar, mi-as dori sa plang. Nu am plans la nicio inmormantare. Nu plang niciodata cand sunt trista. Sunt convinsa ca daca mi-as fi permis sa fi plans in ultimele luni, nu as mai simti vina in prezent.

Sunt convinsa ca daca mi-as permite sa simt tristetea, nu as mai avea momente in care sunt deprimata. Stiu ca suna contradictoriu, insa tristetea mea iese putin cate putin tot timpul. Ar fi o idee sa incerc sa ii dau drumul deodata, insa mi-e frica.

Frica. Mi-e frica de orice. De fapt, in ultima vreme mi-e frica mai putin. Toate planurile mi s-au schimbat. Daca imi spuneai la inceputul anului ca anul acesta voi trece prin toate schimbarile astea, probabil as fi facut un atac de cord, deci bine ca nu mi-a zis nimeni nimic.

Am facut planuri noi intre timp. Planuri socant de mari. Ar trebui sa fiu paralizata de frica. In schimb, sunt uimita de cat de relaxata sunt. Desigur, o cantitate moderata de frica ma urmareste in permanenta. Insa, nu mai sunt paralizata. Acum pot actiona.

Sunt anxioasa si evitanta in acelasi timp. Tanjesc dupa conexiune si intimitate si, in acelasi timp, imi vine uneori sa ma tarasc singura intr-o pestera.

Mai adaugam la mix si frica de abandon, frica de moarte, frica de moartea celor dragi, frica de orice si, cireasa de pe tort, frica ca voi fi parasita atunci cand exprim acel orice de care mi-e frica.

Si, credeti-ma, am intrebat fetele azi si am cautat si pe Google: Mercur nu este in retrograd. Deci, ce naiba e cu mine?

Poate ca trebuie sa imi vina. Naiba stie.

On the plus side, din cei 7 prieteni ai lui Alex care au divortat anul acesta, eu castig titlul de Divortul anului. Sunt sigura ca el vrea sa spuna ceva naspa prin asta, dar eu aleg sa vad partea plina a paharului. See? All grown-up and shit.

Si, conform lui ChatGPT, sunt precum o pisicuta dintr-un adapost. Awwwwwww.