Unde s-a inecat mireasa

Pe Siret la Namoloasa.

Si daca nu stiti cantecul, atunci ghinionul vostru. Sau norocul, nu cred ca ati pierdut mare lucru. Actually, depressing as fuck.

In schimb, eu acolo am avut unele dintre cele mai frumoase amintiri din viata mea. In Namoloasa. 

Atunci cand vreau sa imi amintesc cine sunt cu adevarat, ma uit in ochii verzi ai bunicii mele.

Aceasta postare este in amintirea lui tataia, pentru sanatatea mamaiei si in cinstea copilariei.

Ma duc la mamaia si stam lipite una de alta. Incearca, cu toate neputintele ei, sa imi incalzeasca mainile reci. Imi spune intruna: Ce frumoasa esti, Georgiana.

Si tu esti frumoasa, mamaie. Cu tine seman. Ii spun mereu, insa din pacate nu ma crede. Anii au trecut peste ea si ii este greu sa accepte. Si mie imi este greu sa accept uneori. Ca s-a dus jumatate din viata. Ca am fost jumatate din viata prea fricoasa ca sa visez. Dar sunt optimista, poate niciodata nu e prea tarziu. Si daca la jumatatea vietii sunt mai frumoasa decat am fost vreodata, atunci poate exista loc si de visuri noi.

Iesim de la mamaia si mama se mira de cat de vesela a fost. Nu am mai vazut-o demult asa de vesela.

Stiu, mama. Pentru ca eu sunt persoana ei preferata. Pentru ca inteleg cel mai bine ce e in sufletul ei. Pentru ca timpul trecut ii macina sufletul in fiecare secunda. Pentru ca trebuie sa te chinui si sa te lupti pentru fiecare secunda pe care o castigi in care nu te gandesti la iminentul sfarsit. 

Futilitatea vietii. 

Pentru ca uneori pare ca Dumnezeu e rece si nepasator. Pentru ca lupta pentru o secunda de fericire face ca, in majoritatea cazurilor, sa iti fie greu sa te bucuri de secunda de fericire castigata.

 

Pentru ca trebuie sa te chinui si sa te lupti in fiecare moment, fiind tot timpul constient de faptul ca este imposibil sa castigi. 

Pentru ca in permanenta trebuie sa traiesti cu gandul ca totul se va sfarsi. Si inainte sa se sfarseasca, ai minunata oportunitate de a fi martor la sfarsitul multor oameni pe care ii iubesti.

Life sucks that way, but hey, pana si terapeuta mi-a zis azi ca stralucesc. Fucking ray of sunshine, fluffy unicorn jumping on rainbows - that's me, yup.

Si nu ma mai scot oamenii din frumoasa si radianta. Maine ma duc sa imi cumpar 10 perechi de chiloti rosii, pentru ca nu se mai poate astfel. 

Femeia care are grija de mamaia: Trebuie sa zic ceva, dar nu te superi, Georgiano. Esti foarte frumoasa in ultima vreme. 

Multumesc, folosesc crema antirid. M-am si tuns. M-am si vopsit. Am schimbat si pasta de dinti.

[Pana si] contabila alor mei: Doamna, aveti o fata asa de frumoasa!

Bineinteles, mama, ca de obicei, castiga si de tura asta: Esti foarte frumoasa. Tu nu vezi ca razi ca bleaga mereu? Aoleooo, stateai si erai urata.

Iar Andrei zice...mmm...eu zic sa nu va intreceti cu curiozitatea, bine? Unele lucruri raman in 2.

Eu, totusi, zic sa puneti mana de la mana si sa imi luati chiloti rosii. Astia mai sus mentionati. Plus, multi altii. Ca de-aia nu dorm noaptea. De deochi.

Intorcandu-ne la Namoloasa, intr-o vara minunata mi-a fost foarte rau timp de o saptamana. Si a zis mamaia ca e de la deochi si m-a infasurat cu jumatate de ceapa si mi-a trecut. Pana si in ziua de astazi cred ca chestia aia a functionat. Desi, este evident ca nu cred in deochi. Dar chiloti rosii tot vreau. Nu, nu ma puteti fraieri cu jumatate de ceapa legata de mijloc, chestia aia functioneaza doar cu dragostea de bunica.

Mi-am petrecut verile la Namoloasa si acolo am unele dintre cele mai frumoase amintiri din viata mea. Cand imi fuge gandul acolo, imi amintesc canicula, praful, o groaza de plozi care purtau toata vara acelasi tricou ponosit. 

Mamaia, care ne spala in bucataria de vara pe toti 3 pe rand si pe urma ne dadea bani de inghetata. 

Frica de var-miu, care ne punea pe toate sa stam drepte si ne batea. Da, este cu 2 ani mai mic decat mine, dar si matusa-mea facea parte din Clubul terorizatelor de Silviu si ea este cu 8 ani mai mare decat mine.

Imi amintesc cand ne lua tataia cu el pe campuri, mergeam cu caruta. Uneori adunam balega pentru a face chirpici, lucru pe care il gaseam extraordinar de fascinant.

Imi amintesc de mamaia care mereu imi zicea: Georgiana, sa nu cumva sa lasi baietii sa te duca la CAP-uri!!! [aveam 8 ani, habar n-aveam ce puteau sa imi faca baietii in CAP-uri]

Imi amintesc de Bobby si cat de tare ma stresa cainele acela, desi era legat. Trebuia sa trecem pe langa el in drumul spre WC. Partea amuzanta este ca la vreo 2-3 zile dupa ce ajungeam la ei, nu ma mai latra deloc cainele. Eu tot mega panicata.

Imi amintesc de cat de impiedicata eram si de cati pui de gaina s-au sinucis sub talpa mea. Atunci cand a impartit Dumnezeu echilibrul, eu eram absenta. Aparent, eram la coada pentru frumusete.

Imi amintesc de tataia, cum ii placea sa puna lapte in ceunul in care fusese facuta mamaliga.

Imi amintesc de prima mea iubire. Aveam 9 ani, el 12. Il chema Alin si avea un tricou albastru cu o inima rosie pe el. Dimineata la 7 ma asezam in fata casei lui, iar el se urca pe casa si facea scheme de karate pentru mine.

Imi amintesc eclipsa, which by the way, a fost in 1999 si nu in 2000. Am ramas cu ideea de 2000, pentru ca bancnota a fost de 2000 de lei.

Mi se aminteste mereu: cand eram super micuta si venea mama sa ma ia acasa la sfarsitul verilor, ma lipeam strans de mamaia si plangeam: Tu esti mama mea, ea este o femeie, nu vreau cu ea.

Mi se aminteste mereu: cand eram super micuta si am luat o gurita de vin si tataia a urcat pe urma paharul de vin pe un raft de sus: Da vinul ca daca nu, iti dau cu un pietroi in cap.

Mi se aminteste mereu: puneam faina in rufele proaspat spalate ale mamaiei, crezand ca o ajut - faina, detergent, tot aia.

Mi se aminteste mereu: am mancat un lighean urias de gogosi pana am vomat [si nu numai] in tot patul.

Mi se mai aminteste si ca var-miu ma inchidea in wc-ul din curte, dar asta e o chestie care nu va scapa nepedepsita. Sooner or later. Ne vedem pe 20 decembrie la Comanesti, Silviu.

Si desi in memoria mea strazile prafuite erau foarte late si casele erau uriase, iar asta-vara cand m-am intors acolo pentru prima oara in peste 20 de ani, atat strazile cat si casele mi s-au parut socant de mici, satul acela va ramane mereu locul unde eu am fost fericita cand eram mica si locul care a modelat intr-o mare masura cine sunt acum cand sunt mare.

Si desi mamaia este acum batrana si neputincioasa, iar tataia dus demult, in memoria mea vor ramane asa cum erau ei in anii '90 - '00 la Namoloasa: frumosi, drepti, tineri, cu iubire in ochi si in suflete si oferindu-ne noua, nepotilor, tot ce aveau mai bun.

Si de aceea sunt frumoasa. Iubirea.