Mutare, internet si schimbari

 Acum aproximativ o luna si-a luat Andrei telefon nou si am ras de el foarte mult cand se plangea cat de greu este sa setezi un telefon nou. I-am trimis un URL catre telefon cu butoane. Hahah, joke's on me, ca nu stiam ce urma sa ma astepte o luna mai tarziu.

Mi-am luat telefon nou si dupa jumatate de ora de setat la el, ma doare capul. Nu inteleg de ce e diferit, nu inteleg de ce Zuckerberg vrea sa ma loghez pe fiecare dintre aplicatiile lui, nu inteleg de ce daca dau cu degetul de sus in jos nu imi apar chestiile care imi apareau pe vechiul telefon. Si nici macar nu am inceput. Trebuie sa imi vina numarul nou si sa incep sa ma loghez pe aplicatiile bancare. Vezi acolo chin. Eh, in the end, who needs internet banking? Cred ca am ajuns la o varsta venerabila in care pot sa ma situez la un ghiseu saptamanal si sa deranjez o persoana si sa o rog sa imi scoata tranzactiile pe ultima saptamana. Am vazut ca asa fac oamenii batrani, e acceptabil, it's a thing. Incurajam si joburile fizice, ce atata tehnologie?

Sau imi scriu pe o hartie fiecare tranzactie pe care o fac si vad eu ce iese. Sau fac cerere sa primesc salariul cash, in plic, ca pe vremuri si bonuri de masa tenculet. Sadness, eu nu am prins bonurile de masa tenculet, cu sume din alea foarte distractive, gen 9.459(6) lei. 

Eh, mergem inainte, ca inainte era mai bine, nu?

Fostul meu avea dreptate - metformina ma ajuta mult sa nu ma ingras. Dar acum nu mai pot inghiti pastile deloc, nu? De ce? Hai sa zicem din cauza ca am SM ca voi sa va simtiti prost ca sunt bolnava, saracuta de mine. Realitatea e ca am un blocaj psihologic in ceea ce priveste inghititul de pastile de cand ma stiu. It's only gotten so much worse lately si Doamne fereste sa dezvolt vreo boala terminala care se poate vindeca simplu, cu o mica pastila. Ca eu o sa fiu la shopping de sicriu. Cu siguranta, nu voi putea inghiti mica pastila.

M-am ingrasat 5 kg de la divort si nu mai pot sa slabesc. Incerc. Chiar incerc. Am facut foamea ieri si azi dimineata la 4:30 aveam acelasi numar de kg ca o zi inainte. Okay. Okay. Nu e problema. Nu poti slabi peste noapte. Am fumat o tigara, am fost la baie, am mai dormit vreo 2 ore si cand m-am cantarit, aveam cu 1 kg in plus. Aparent, fumatul ingrasa - wow, nu? Cine ar fi crezut? Nimeni. Pentru ca fumatul nu ingrasa. Sunt macar mandra de stapanirea mea de sine, ca am reusit cu succes sa nu trantesc cantarul de perete. Si am fost foarte aproape sa o fac. Demult nu am mai avut atata furie bruta in minte. Nici nu ar fi fost mare pierdere, ca mai avem 4. 

Da, suntem o casa cu 5 cantare. Corporale. Ca mai avem si prin bucatarie cateva. Destule. Stai sa vezi cate furculite avem. Si cate creme.

Yes, I've moved in with the boy and it's actually kind of fun. Baiatul asta nu e asa enervant cum sunt altii. Si e si mai si curat decat altii, lucru foarte binevenit. Nu ma impiedic de sosete murdare prin casa si nu gasesc pete de pipi pe colac. Jackpot. L-O-L. Aparent, majoritatea barbatilor sunt asa bijuterii incat noi, femeile, trebuie sa ne bucuram pentru fiecare minim semn de respect pe care il primim din partea partenerului.

Pentru ca da, fetelor! Repetati dupa mine: barbatul meu e major si daca are asteptari sa ii strang eu sosetele murdare de pe jos, asta inseamna lipsa de respect fata de mine! La un moment dat, o sa va explic si conceptul straniu cum ca sexul ar trebui sa fie minunat si pentru femei, dar va iau usor, ca sa nu va ia mintea razna. Tura viitoare va explic de ce nu e neaparat okay ca barbatul sa stea cu berea in mana pe canapea la meci in timp ce voi gatiti o cina formata din 3 feluri de mancare, in conditiile in care ambii tocmai v-ati intors de la 9 ore de munca. Sau de ce e absolut okay si deloc injositor sa ii gatiti barbatului atunci cand el face altele, gen monteaza masina de spalat, da gauri in pereti sau ce chestii de barbati mai fac barbatii. 

M-am mutat acum 10 luni si, aparent, in 10 luni cacaturile mi s-au triplat. Nu inteleg, este o matematica care nu imi iese. Ti-a cumparat maica-ta chestii in astea 10 luni? Dude. No. Nici macar eu nu mi-am cumparat chestii. Nu. Nu reusesc sa inteleg.

Imi place sa am cacaturi, ca oricarui alt om, insa o mare parte din mine inca viseaza sa locuiesc intr-o mica casuta pe malul unui lac cu cat mai putine cacaturi posibil.

Nu m-am inteles cu Digi. Deloc. Eu sunt conflict avoidant, insa asta este o situatie in care mi-as fi dorit sa fi putut fi nervoasa. Nu am putut. Pur si simplu, nu am avut cu cine. Doamna, v-au sunat colegii, dar probabil ca ati fost intr-o zona fara semnal. Eu nu pot sa ma programez de aici, dar voi face aici o cerere de urgentare. 

Pe urma m-am dus la Vodafone, de unde am iesit foarte multumita. Mi s-a taiat un pic din elan dupa ce postarea mea de pe Threads despre domnul care facea scandal la Vodafone a prins ceva popularitate - aparent, foarte multi urati Vodafone. Voi reveni cu feedback in curand.

Trebuie sa am cablu. Stiu, sunt cea mai uncool dintre toti prietenii mei cool, care sunt prea cool pentru ideea de cablu. Imi pare rau. Am nevoie de zgomot pe fundal cand sunt singura si pur si simplu nu pot sa pun un serial pe Netflix, pentru ca ma simt obligata sa pun pauza atunci cand fac alte chestii. Am nevoie de televiziune unde nu poti pune pauza.

Esca. Las Fierbinti. Ceva Grand Slam pe Eurosport. Chiar un meci. Ceva cooking show cu oameni care se injura. Desi, in ultima vreme nu prea se mai injura. Imi amintesc ca incercasera Antena sa faca Hell's Kitchen acu' destui ani and that shit was brutal and the brutality was completed atunci cand castigatorul concursului s-a drogat si a omorat o batrana intr-o scara de bloc in Onesti. True Fucking Story, Google it.

Din fericire, inca sunt prea cool pentru mizerii incredibile de genu' Insula Iubirii. Aleluia.

Am trimis mesaje pe Whatsapp oamenilor cu noul meu numar de telefon si aparent am considerat ca doar 25 de oameni aveau nevoie de numarul meu. Incluzand doctorii si terapeutul. Is that sad? I don't think so. Mi-am petrecut mare parte din viata fiind foarte frustrata ca sunt introvertita si oamenii ma seaca de energie si prefer sa stau singurica in coltul meu, cu omul meu, catelul, cartile, serialele si cacaturile noastre.

Si da, in mod oarecum surprinzator, am aproape 500 de contacte in agenda. Dar majoritatea sunt work-related, Google-agenda-shit. Intr-o zi esti tanara si in ziua urmatoare te foiesti prin birou in timp ce vorbesti la telefon, mi-a aparut mesaj pe telefon de la Camelia imediat dupa ce am terminat conversatia cu un furnizor azi dimineata. Sadness. 

Cand eram mica, tata ma obliga sa ies afara sa ma joc cu ceilalti copii. Ma certa ca citeam mereu. Am avut probleme din astea mai mereu. La un moment dat, mi s-a aprins un beculet in cap si am zis wow, uite o noua idee nebuneasca, poate ca nu sunt eu defecta, poate ca oamenii sunt diferiti, poate ca nu trebuie sa ma schimb, ci sa accept ca nu sunt ca altii, ca imi plac alte chestii, ca ma bucur de liniste si singuratate, ca imi vine sa innebunesc cand incep femeile din jurul meu cu trivialitati.

Momentul in care am accept chestia asta - a fost momentul in care am inceput sa pot fi fericita. Mi se pare incredibil de trist ca ne petrecem toata viata fiind frustrati de lucrurile pe care nu le avem si de ceea ce nu suntem.

Eu am decis sa ma bucur de orice. Si sa ma accept asa cum sunt, lucrand totodata in permanenta la imbunatatire. Asa Sunt acum - okay, accept. Dar:

Ce ar trebui sa schimb ca sa fiu eu mai fericita?

Ce imi doresc sa schimb doar pentru ca asa cred ca trebuie, insa aceasta schimbare nu m-ar face mai fericita?

Ah, a zis Andrei ca ar trebui sa scriu despre faptul ca acum am un bar in casa foarte cool, cu tot felul de bauturi apetisante, dar acum sunt 100% alcohol-free. Tura viitoare va povestesc despre ce chin incredibil a fost sa ma las de alcool si ce ingrozitor de greu imi este acum sa ma culc in fiecare seara langa sticlele alea apetisante. Pentru ca eu sunt alcoolica. Conform fostului. Spoiler: nu a fost absolut deloc greu. Pentru ca nu sunt alcoolica. Socant - cine ar fi crezut?