Povestea primei iubiri si a unui Craciun amiabil
Acum 2 ani, in apropierea Craciunului, intr-o duminica dupa-amiaza insorita, am ajuns la politie.
Rewind 2-3 ore. Am fost in Kaufland in Comanesti cu mama, frate-miu si fostul sot. Era un complet iad pe acolo - in principal, pentru ca de obicei este, noi avand un singur Kaufland in Comanesti, un Penny, un Dedeman si cam atat.
La iesirea din Kaufland, este o curba extrem de oribila, de 180 grade. Eu incetinesc maxim si ma asigur ca stau cuminte pe banda mea. In schimb, femeia din sens opus parca accelereaza. Se baga in curba aia cam cum m-am bagat eu acum vreo 4 saptamani in giratoriul sau ce naiba e monstruozitatea din Podu Ros.*
*Acum vreo 4 saptamani*, habar n-aveam ce fac acolo, m-am trezit intrata deja in intersectia aia pe care nu o inteleg, asadar m-am asigurat ca flutur din gene intr-un mod cat mai seducator tuturor barbatilor, le-am rugat si pe matusa-mea si var-mea sa faca la fel si efectiv am accelerat si am taiat intersectia aia. A functionat de minune (probabil pentru ca printr-o minune aveam, de fapt, toate prioritatile), insa matusa-mea o sa imi aminteasca de aventura asta cate zile voi mai avea. Deja devine o vorba la noi in familie, gen Treci prin viata cum a trecut Georgiana pentru Podu Ros. Accelerand si fluturand din gene.
*Stai. Cred ca au trecut, de fapt, 10 saptamani de atunci. Fuck. Se pare ca trec prin toamna cum am trecut si prin Podu Ros. Accelerand si fluturand din gene.
Ne intoarcem in curba oribila de la iesirea din Kaufland din Comanesti. Sunt anumite momente in viata cand parca timpul se dilata si simti fiecare secunda. Este foarte ciudat cand se intampla si asta a fost unul dintre momente. In timp ce opream masina si mai aveam putin si ma urcam pe bordura si loveam 3 cersetori, am avut timp sa ma uit la femeie si sa gandesc: Doamne, ce urata este. Fereasca sfantul, ea chiar nu are de gand deloc sa incetineasca, nu? Oare are barbat, fiind asa de urata? Vai, mamica mea, de acum suntem aproape, inca 0.3 secunde si ne izbeste femeia. Macar stie sa faca sarmale, daca tot e asa urata? Dap, here is comes, boom. Ce pofta mi s-a facut de sarmale. Oare voi recunoaste unde mi-a lovit femeia masina, la cat de lovita e oricum masina mea? Mama, avem sarmale acasa?
Boom. Ma iau un pic la cearta cu ea, dar e tare in gura femeia, e tare in gura si mama, dar ea sufera de hipertensiune, asadar trebuie sa fiu eu vocea ratiunii. Ma uit la masina, pare okay-ish, imi iau mama, bag in ea niste Calmo-valeriano-nustiucum si mergem sa ne culcam.
2-3 ore mai tarziu, ma suna domnu' politist. Vecinu' de la 3. Prima iubire.
Georgiana, trebuie sa vii la sectie, femeia cu care te-ai busit in parcare la Kaufland a venit aici.
La sectie, femeia continua sa fie tare in gura. Nu stiu cum naiba, probabil intre timp cineva a mintit-o ca daca e suparata si traumatizata, va primi bani de la mine sau un ponei roz sau jeleuri, habar n-am. Ba chiar are tupeul extraordinar de a veni la sectie fara acte. Asteptam jenati vreo ora sa ii aduca barbatu' actele, dintr-un sat indepartat.
Intre timp, femeia e suparata. Deprimata. Masina ei pretioasa din 1995 este vatamata. Integritatea ei emotionala este lezata. In 50+ ani, nu a mai patit asa ceva. Probabil va avea nevoie de terapie. Si exorcizare, zic eu in gand. Ma uit la domnu' politist - ca doi adulti responsabili, zambim, ne abtinem sa radem. Exista o complicitate draguta intre doi oameni care au copilarit impreuna, chiar daca SAU mai ales daca acestia impartasesc si experienta unica numita prima iubire. Primul sarut.
Sau poate a fost vorba de simpla complicitate intre doi oameni care au de-a face cu un dobitoc.
Un lucru de care sunt mandra: pentru ca sunt tanara si pentru ca domnu' politist ma tutuia, femeia ma tutuia si ea. Dar - fiti atenti - i-am zis ca nu e okay sa faca asta. Ca doar nu m-a crescut ea si nici nu m-a giugulit / pipait 2 ani prin scara blocului. Foarte mandra de replica mea de doamna acra, such a fucking wise lady I'm becoming.
Dupa extrem de mult blabla, domnu'politist se vede nevoit sa i-o taie. Doamna, in primul rand, curba aceea este dificil de luat din directia din care venea Georgiana si imposibil de luat din directia din care veneati dvs., fara sa intrati pe banda ei. Eu ma pot duce la Kaufland sa cer video, insa pierd timpul degeaba si cel mai probabil va fi in detrimentul dumneavoastra. Hai sa facem o amiabila, bine?
Scoate omu' hartia si ii cere doamnei datele. Mie nu imi cere nimic. Voia sa dovedeasca faptul ca inca imi stie data nasterii?! Si eu o stiu pe a lui, desi nu suntem prieteni pe social media. A fost una dintre cerintele fostului sot - sa dau unfriend la toti fostii. It was a red flag, wasn't it?
Nenorocitul chiar isi scoate telefonul si scrie numarul meu direct din agenda lui. Ce pot sa zic, sunt o adevarata printesa si nu pot fi deranjata nici macar sa imi spun numarul de telefon.
Intre timp, ajunge si tata. Deodata, femeia iese din trauma.
Vai, domnu' Preda, dar ce faceti aici? Stiti, am lucrat si eu la dumneavoastra.
Ah, da, la magazinul X?
Nu, nu.
La magazinul Y?
Nu, nu.
Femeie. Jumatate din oras a lucrat la un moment dat pentru tata. Multe chestii de rau pot fi spuse despre omul asta, insa uite o chestie buna: a muncit toata viata si aproape nonstop pentru familia lui. Omu' nici nu crede in cafea. Supravietuieste de 63 de ani cu munca, arte martiale si terorizat oamenii. Nu il poti lasa o secunda sa conduca fara sa vorbesti cu el ca isi ia somn. Evident ca nu o sa isi aminteasca de o femeie care a lucrat cateva luni pentru el. Saracu', inca nu i s-a imprimat in memorie numele fratelui meu, inca suntem Gigi amandoi. Accepta amabilitatea lui si nu mai avea pretentii sa fi fost memorabila, okay?
Vai, domnu' Preda, e fetita dvs.? Dar imi amintesc de ea de cand era mica, vai vai vai, cat a crescut!
Vai vai vai, falsitatea ta ma emotioneaza pana la lacrimi. Nu cumva mi-ai schimbat si scutecele cand eram mica?
Domnu' politist nu se mai poate abtine si il buseste rasul. Imi sopteste:
Hai la o tigara.
Nu fi nebun, e tata aici.
Doamne fereste, Georgiana, stii ca ai 32 de ani, nu?
Doamne fereste, domnu' politist, il stii pe tata, da?
Mda.
In plus, m-am lasat.
Bravo. Nu inteleg de ce te-ai apucat. Eu am incercat din rasputeri sa te fac sa nu te apuci.
Din toata adunatura de obsedati de tutun cu care am umblat*, absolut toti s-au chinuit din rasputeri sa ma convinga sa nu ma apuc de fumat. Din rasputeri.
*Ca asa erau toti, practic daca nu te-ai apucat de fumat de la 14 ani, nu prea ai vreo sansa sa iesi cu mine, nu stiu cum naiba se creaza unele tipare. O fi din cauza ca tata uraste fumatul din rasputeri?
Dar, heeeeeeeey, am reusit cu succes sa ma apuc de fumat singura singurica, fara ajutorul unui barbat. Pentru ca sunt o femeie independenta si refuz sa fac ce imi spun barbatii. Very smart, indeed.
Asta a fost povestea primei iubiri. Unul din multii* barbati care s-au purtat frumos cu mine. Si cu care m-am purtat eu urat. In apararea mea, aveam 14-16 ani si major daddy issues.
*Sa nu ne ca*** pe noi, am intalnit destui baieti okay. Un respect extraordinar pentru un baiat de 16-18 ani, care suferea ore intregi de saruturi, planuind o prima noapte de amor atunci cand eu voi face 18 ani. N-a fost sa fie. Asa cum mi-e norocul si iq-ul scazut cand vine vorba de barbati, prima noapte a fost cu un dobitoc colosal, lipsit de orice urma de inteligenta, empatie sau bun-simt.
Si cu ocazia asta, ii salut cu respect, pe domnu'politist, pe doamna lui si cele doua fetite superbe.
Also, primesc putin credit ca nu imi vorbesc de rau chiar toti fostii, da? Si nu, nu m-am abtinut acum doar pentru ca putine pile la politie nu strica niciodata. Dar chiar nu strica.
Comments
Post a Comment